Povestea de seara (Don’t grow up, it’s a trap)

Sursa: http://www.suntmamica.ro/media/article_images/5144/1-mama-si-bebe-22-res-5144-b.jpg

Rutina serilor noastre s-a schimbat pentru ca acum incepe cu o poveste. De cele mai multe ori e una inventata. Ba o gargarita nu mai poate zbura si are nevoie de ajutor, ba ursul isi cauta o casa pentru noptile de iarna unde sa hiberneze, ba o zebra traverseaza ilegal  ca sa salveze o caprioara, iar ariciul politist nu stie cum sa procedeze. 

In centrul tuturor povestilor este fetita mea. Ea salveaza animalele, le ajuta si le da sfaturi. Stiu ca nu intelege nimic la cele cateva lunisoare, insa in momentul in care ma priveste cu ochii ei negri si stralucitori, pentru mine este o alta poveste, una reala si plina de sens.

Si asa, in lumea "oamenilor mari", ma simt ca o culegatoare de stele. 

A fost odata ca niciodata...o printesa!? Nici vorba! A fost odata ca niciodata...un om, care hoinarea si cauta printre cotloanele lumii un "ceva". Ceva despre fericire, despre sens, despre a fi si despre multe altele. Dar cand si-a tinut in brate pentru prima data puiutul a inteles ceva despre iubirea pura si neconditionata. Cand puiutul i-a zambit cu gurita lui stirba, a mai aflat ceva despre fericirea deplina. Cand a plans sau a suferit a aflat ca si-ar dori sa ia asupra sa orice durere doar sa il vada razand. Cand a gangurit sau a tropait din picioruse a revarsat tot soarele in viata sa.

Si asa, in fiecare zi, in fiecare seara descopera o poveste despre "acel ceva". Si da, fiecare mama este o culegatoare de stele cu propriile povesti. Si e atat de greu, dar e atat de frumos.

Don’t grow up, it’s a trap…

Cea mai de pret iubire e printre greutati caci ea atarna cel mai greu

Ai putea crede ca esti intr-o lume oarecare, insa te-ai insela. Nu esti vreo piesa de puzzle din viata celorlalti, ci ceilalti sunt piesele care alcatuiesc viata ta si o fac pretioasa. Fiecare fiind la fel de importanta pentru ca in lipsa uneia nu vei putea obtine intregul.

Se spune ca atunci cand ceva este vandabil nu mai poarta iubirea. Cu toate acestea, cea mai de pret "iubire fara pret" este pentru greutati, caci ea atarna cel mai greu. Sa stai pe acelasi drum tinandu-te de mana si cand plangi si cand razi e ceea ce aduna si imparte.

Ce ar insemna o viata fara greutati? O telenovela banala difuzata in fiecare zi. 

Pietrele de hotar sunt cele care unesc oamenii si mai mult decat atat ii ajuta sa cunoasca cea mai de pret iubire: aceea printre obstacole. Doar aceea e intregul pentru "la bine si la greu".

Despre altfel de pariuri

In orice relatie facem un pariu: pariem unul pe celalalt. 

Intr-o casnicie acest pariu se bazeaza pe principiu: "la bine si la greu pana cand moartea ne va desparti", intr-o prietenie se bazeaza pe: "nu esti singur, sunt alaturi de tine", in relatia cu parintii sau copiii: "te iubesc neconditionat".

 

Dar ce se intampla atunci cand se pierde pariul?

Pai probabil ca pana la ..."cand moartea ne va desparti", i-a despartit o alta ea sau el.

Poate "nu esti singur, sunt alaturi de tine" a devenit intre timp: "amice esti pe cont propriu".

Si cel mai probabil "te iubesc neconditionat" s-a transfornat in "te reneg, nu mai esti copilul meu".

Cand se pierde un astfel de pariu, de fapt pierde fiecare cate ceva. In viata, nu e ca la poker. Daca pierde unul, va pierde si celalalt.

Dar pesemne ca uneori trebuie sa inveti cum se pierde pentru a putea paria din nou.

Despre "infinit de mult"

 Draga mea,

 Ziua in care am aflat ca vei deveni o realitate a fost un miracol. Tu ai venit ca un miracol si nu ma indoiesc nicio clipa ca vei fi suras in aceasta lume.

Exista doua adevaruri de care Dumnezeu nu te va priva niciodata: ca exista minuni, iar ca sa ai parte de ele e de ajuns sa crezi. Si ca nu te paraseste niciodata iar pentru asta trebuie doar sa-i ceri sa ramana, indiferent de ceea ce vei intampina in viata ta.

Ai venit intr-o lume de oameni mari, dar  creati din lumina la fel ca si tine. Cu siguranta nu-ti cunosc scopul, il vei afla tot tu, insa pe unii ii vei ajuta sa straluceasca.

Ma gandesc mereu la tine, la cum o sa povestim impletindu-ti parul, la cum o sa cantam in masina in drum spre casa sau spre locuri necunoscute, la cum o sa cream povesti si personaje noi, la cum te vei cuibari in bratele noastre de fericire, de frica sau de tristete. 

Cand vei rade, voi zambi alaturi de tine. Cand vei plange, voi incerca sa iti daruiesc mangaiere. Poate ca pe interior voi plange si eu, dar vreau sa gasesti in jurul tau, puterea de a-ti lua zborul ori de cate ori e nevoie.

Stii care a fost primul nume cand m-am gandit la tine? Fluturica...Bineinteles ca nu il vei gasi in certificatul de nastere, dar te-am simtit miscand din aripi in burtica. Asa cum ai venit, ca o minune in viata noastra, cu batai de aripi si emotii, vei zbura sa zidesti fericirea. La a noastra ai inceput sa lucrezi. Stiu ca o vei face si pentru alti oameni, dar cel mai mult te rog sa o faci pentru tine.

Noi o sa te iubim infinit de mult, pentru ca tu esti infinitul nostru.

Sub miza timpului

Trecut, prezent, viitor...toate stau sub o miza a timpului care uneori se defineste prin ceea ce te face fericit sau ceea ce lasi in urma. Si uite asa ajungi intr-o zi sa-ti spui "nu mai am timp". Nu mai am timp sa fiu eu, nu mai am timp sa insemn, nu mai am timp sa fac. Iar cand ajungi sa nu faci, ramai suspendat.

Fiecare isi defineste timpul in felul sau si desigur in extensiunea lui, timpul, trebuie impartit. Este o arta sa traiesti in tandrete si in echilibru. Este o deprindere pe care tot numai el ti-o poate oferi prin experiente si amintiri. Insasi societatea este o scara majora ce se defineste in felul sau. Noi ne definim ca o civilizatie care se chinuie "sa ajunga din urma" (tot o chestiune de temporalitate).

In goana asta dupa o tigaie cu pret redus sau placeri scumpe comprimam momentele pe care ni le-am fi putut darui sau le-am fi putut oferi celorlalti. Cand recapeti controlul asupra timpului, finitul scapa cronometrului, devenind un infinit de posibilitati. 

Exista modalitati individuale de a nu ne mai simti pe marginea timpului. Atunci cand il dam, in fapt il si primim. Pana la urma devine o chestiune personala daca ne autosabotam crezand ca ramane in oglinda retrovizoare a existentei noastre.

Nu exista nici "prea devreme", "nici prea tarziu", dar exista "sub miza timpului". Cu toate ca trecutul nu poate fi schimbat, am primit acest minunat dar: de a ne putea construi viitorul pornind de la prezent, de la "acum".

Cand lucrurile se vad diferit nu invoca nepotrivirea de caracter, ci ca opusele se atrag.

Cand lucrurile se vad diferit nu invoca nepotrivirea de caracter, ci ca opusele se atrag. In felul acesta e ca si cum ai purta o jacheta de piele peste o rochie eleganta rosie. Au texturi diferite dar sunt magnetice in a le combina astfel.
 
Nu inseamna a-i obliga sa ramana pe cei care vor sa plece pentru ca in acest mod nu vei reusi sa-i descoperi sau sa-i pastrezi pe aceia care vor sa fie langa tine cu adevarat. Numitorul comun al unei relatii a carei radacini s-au desprins din iubire este “impreuna”, nu “la fel”. Nu poti sablona preferintele, gandirea sau valorile si e de preferat sa nu le suprimi in cel de langa tine.

Nepotrivirea de caracter apare atunci cand in loc sa ne raportam la intreg, ne raportam la bucati. Jumatatea noastra e de fapt un intreg. Noi insine suntem fiinte intregi si nu jumatati. E adevarat ca la inceput vedem doar bucatile, dar pe masura trecerii timpului descoperim intregul. Un om care iubeste, va reusi sa respecte si sa vada frumusetea acestui intreg, iar el nu va vedea diferentele ca fiind o nepotrivire de caracter ci dimpotriva, ca o completare sau ca o constatare: ca opusele se atrag.

Mintea fiecaruia este un univers extraordinar, sufletul la fel, iar unicitatea este un mixt ce te ajuta sa devii acel intreg. Se poate considera ca nepotrivirea de caracter reprezinta de fapt multe altele?!Poate lipsa iubirii, a comunicarii, neincrederea, egocentrismul sau orice alte lipsuri care se pot ascunde sub un asemenea motiv.

 “In deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu”. Cel care iubeste nu va invoca niciodata nepotrivirea de caracter, ci ca opusele se atrag.

Unul dintre motivele pentru care sa iubesti Romania: aici sunt peste 190 de castele.

De ce sa iubesti Romania?! Aici sunt peste 190 de castele. Cu toate acestea suntem departe de a fi cei mai nobili. Poate ne place sa credem asta despre noi si poate candva a fost adevarat, dar acum am pierdut acest adevar.

Nu rezonez cu toate cauzele, insa cu faptul ca iti doresti macar un dram de noblete in oamenii de stat care te conduc e cel putin de bun simt. Nici nu ar trebui sa fie un deziderat, ar trebui sa fie normalitate.

Italia, Anglia, Danemarca, sunt tari care au mai putine castele dar care imi gazduiesc familia. Nimeni nu vrea bani gratis, ci o sansa corecta de a-i face muncind. Poate ca nu am viziunea de ansamblu, poate ca imi lipsesc bucati din puzzle si poate ca efortul pentru schimbare ar trebui sa fie mai mare si din partea mea, insa e de neconceput cum pentru unii exista oportunitati de milioane de lei, iar pentru altii nici macar de a beneficia de un sistem sanitar corespunzator, sau o infrastructura normala.

Cica dezideratul e al tuturor, dar locul de parcare al meu si pentru asta iti ridic stergatoarele sau iti zgarii masina. Nu de alta, dar pentru siguranta transmiterii mesajului.
Poate ca ce este corect pentru unii nu este pentru toti, insa responsabilitatea sociala trebuie sa porneasca de la individ.

Don't you think so?

In fiecare an primim 730 de cadouri. Ele sunt impartite in 365 de zile si 365 de nopti.

 

In fiecare an primim 730 de cadouri. Ele sunt impartite in 365 de zile si 365 de nopti.

Traim cu impresia ca ceea ce ne inconjoara si avem, ni se cuvine si sunt o normalitate. Insa nimic nu este meritul nostru. Nu ni se cuvine sanatatea, nu ni se cuvin simturile, oamenii care ne iubesc. In fapt, nu ni se cuvine nimic. Ele sunt daruri si ar trebui pretuite ca atare.

Lectiile pretuirii se invata in fiecare dintre cele 365 de zile si 365 de nopti. Sunt precum povestile Seherezadei pe care le auzi cand ajungi in vale, ca un ecou al respiratiei tale. Apoi urci pentru acea culme frumoasa. Iar cand ajungi acolo sus, ai amintirea locului prin care ai trecut.

Nu am o culoare preferata. Din cele 365 de zile, in vreo 200 (si nu la rand) imi place verdele, apoi griul (da stiu ca e o combinatie de non-culori). Iarna prefer auriul si bordo-ul, iar vara culoarea somon. Nu sunt o constanta a alegerilor, dar aceste 365 de zile inseamna privilegiu de-a putea decide.

In fiecare an  primim 730 de cadouri. Ele sunt impartite in 365 de zile si 365 de nopti. 

Nu ne sunt daruite pentru a ni se cere resemnare.

Ne sunt daruite pentru a fi in viata celorlalti sprijin si in a noastra descoperiri.

Ne sunt daruite pentru a ne fi frumusete, cantec, parfum, catifea si ciocolata.

Cadoul din cutia de pantofi

Povestea Shoebox este despre compasiune, despre oameni care ajuta alti oameni, despre bucuria pe care o poti aduce unui copil mai putin norocos.

Proiectul s-a nascut acum 10 ani in Cluj si a pornit de la un tata care si-a dorit sa-si invete copilul sa isi imparta jucariile cu alti copii, mai putin norocosi. Apoi, din vorba in vorba, de la o simpla cutie de pantofi impachetata cu carti, dulciuri, jucarii si haine, s-a ajuns la o comunitate care a vrut sa vina in ajutor si a preluat acest gest de altruism. 

Mesajul campaniei este de a ne sprijini reciproc si a imparti cu cei din jurul nostru.

In Bacau acest proiect este sustinut de Clubul Sportiv Bronx, care pe langa activitatile lor zilnice de antrenament se mai ocupa si cu faptele bune. 

Cine sunt ei? Sunt un grup de oameni minunati, cu o energie extraordinara canalizata spre lucruri pe care ar fi trebuit sa le facem fiecare dintre noi.

CS Bronx este un centru destinat copiilor pentru a face sport si a-si face temele dupa scoala.  

Bineinteles ca proiectele pe care acest club le sustine nu se rezuma doar la Shoebox, dar faptul ca vin sarbatorile si gandul ca Mos Craciun ar putea veni doar pentru unii copii, ma face sa regandesc ce inseamna normalul in faptele noastre. 
Facem atata risipa de mancare, de lucruri, de haine si chiar de jucarii, dar cand vine vorba de a darui ni se pare prea scump.
Toate lucrurile ce se daruiesc in cadrul proiectului Shoebox trebuie sa fie noi. Oamenii trebuie sa inteleaga si sa stie ca a face un cadou unui om sarac nu inseamna a-ti face curatenia de iarna si a-i darui lucruri uzate. Le poti oferi si pe astea dar in alte ocazii.   
  

Suntem mereu in cautarea a prea multor lucruri ce speram sa ne implineasca avandu-le, insa nu posedam decat ceea ce daruim.
Pe cei de la CS Bronx Bacau ii gasiti pe facebook. 
Le multumesc pentru faptele bune si sper ca acest proiect sa aiba cat mai multi sustinatori.
 

Tacerile iti rostesc cele mai multe adevaruri.

In momentul in care ajungi sa taci la lucrurile importante, iti doresti de fapt sa inchei acel capitol. Asculti povestea, dar nu mai emiti opinii pentru ca nu mai incerci sa schimbi ceva.

Fiecare dintre noi trebuie sa mearga prin viata cu acea licarire in suflet de care atarna speranta. Daca pierzi speranta, pierzi si licarirea. Iar tacerea e precum vantul care sufla peste lumina. Uneori e o briza care iti rosteste adevaruri, alteori e un suflu care stinge  lumina. Uneori e o arta, alteori o revolta prin renuntare. Indiferent de forma, tacerea este un raspuns.

Ar trebui sa fim precum muntele, sa veghem de la inaltimea varfurilor si sa ne preocupam de comoara adancurilor, caci natura, nu l-a dezamagit niciodata pe cel care a privit-o. Dimpotriva, a lasat in urma taceri pe care nu vrei sa le pierzi niciodata: frumusetea, credinta si iubirea. Acoperiti de zapada sau scaldati in soare, muntii raman neclintiti in sinceritatea fata de ei si de ceilalti.

Cred cu tarie ca oamenii nu se schimba fundamental, iar la baza ar trebui sa fie munti, pentru ca Dumnezeu sa zambeasca in liniste, in ei. Insa oamenii sunt oceane. Nu le cunosti niciodata adancurile, furtunile, intentiile sau comorile. 
Cu toate acestea, tacerea le va rosti cele mai multe adevaruri.